Aflat în Spania, fiul motociclistului lovit cu mașina de Monica Macovei, a apelat la oamenii dintr-un grup de Facebook pentru a afla informații despre starea de sănătate a tatălui său. ”La spital nu îmi răspunde nimeni”, a motivat acesta clipele de disperare pe care le trăiește, cu privire la situația medicală a tatălui său. Ulterior, bărbatul a venit cu un alt mesaj în care a dezvăluit că părintele său este, într-adevăr, în stare gravă. Acesta a mărturisit că pleacă din Spania spre România pentru a fi alături de tatăl său.
Potrivit unor informații de ultimă oră, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au anunţat că motociclistul a fost operat pentru fracturile pe care le-a suferit în urma accidentului, el fiind stabili şi conştient. Bărbatul este internat pe secţia de Terapie Intensivă.
”Oameni buni, tata este la terapie intensivă, următoarele zile sunt decisive. Este rău. Am văzut că mi-ați scris, vă mulțumesc mult, dar este o nebunie totală. Acum plec din Spania și mă duc la el. Dacă o sa fie mai bine, o să scriu aici. Multă sănătate!”, a mai scris acesta pe pagina de facebook.
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au afirmat că starea bărbatului de 56 de ani, rănit în accidentul rutier de la Mangalia, este una gravă, fără a oferi alte detalii despre acesta, potrivit news.ro.
Conform reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, bărbatul a fost diagnosticat la faţa locului cu fractură deschisă la picior, fractură deschisă la mână şi traumatism toracic.
Un motociclist a fost grav rănit, sâmbătă, de mașina condusă de Monica Macovei, fost ministru al Justiției. Motociclistul în vârstă de 56 de ani a fost dus la spital cu un elicopter SMURD.
Accidentul rutier s-a produs puțin după ora prânzului, la ieșirea din stațiunea 2 Mai. Monica Macovei se afla la volanul SUV-ului său și se îndrepta către Mangalia. Într-o curbă, fostul ministru al Justiției a intrat în coliziune cu un motociclist, pe care l-a aruncat într-un parapet metalic.
Bărbatul de 56 de ani a rămas nemișcat pe asfalt, iar motocicleta a fost cuprinsă de flăcări. Salvatorii au chemat rapid ajutor și la fața locului a ajuns un elicopter SMURD, scrie observatornews.ro.
„Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă.
Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei, a fost varianta prezentată sâmbătă pe Facebook de Monica Macovei.